Activitatea bancara, frauda institutionalizata - 21 iunie 2012

William Black, americanul care a ajutat la trimiterea la inchisoare a 1.000 de bancheri, spune ca, pe scara larga, creditarea are la baza inselarea increderii clientilorSistemul permite "frauda controlata" care presupune ca entitati aparent legitime sunt utilizate de anumite persoane pentru a le frauda pe alteleReglementatorii trebuie repusi in drepturi dupa ce balonul creditarii din deceniul trecut a aratat ca vigilenta pietelor nu este suficienta pentru a preveni practicile frauduloaseBancile opereaza intr-un sistem atat de pervertit, incat frauda este matematic garantata, considera William Black, profesor la University of Missouri si cel care in calitate de sef al unor institutii guvernamentale din SUA a ajutat la inchiderea a nu mai putin de 1.000 de bancheri in anii '80 pentru delicte de ordin financiar. Intr-un interviu acordat pentru publicatia in format electronic Peak Prosperity a lui Chris Martenson, Black a afirmat ca cea mai mare bula financiara din istorie a fost insotita si de cea mai mare frauda epidemica printre elite. El recomanda reintrarea in drepturi a reglementatorilor, iar acestia sa isi ia rolul in serios, dupa ce in deceniul trecut nu au fost decat o anexa a industriei financiare.Criminalitatea contabila si creditarea promovata cu rea-vointa de banci se incadreaza in definitia pe care Black o da fraudei: te fac sa te increzi in mine pentru ca apoi, tradandu-ti increderea, sa incerc sa te fur. Intr-o asemenea acceptiune, activitatea bancilor pe scara larga a fost frauduloasa.Aceasta frauda este institutionalizata in sensul ca entitati aparent legitime sunt folosite de anumite persoane ca arme pentru a-i frauda pe altii. Aceasta "frauda controlata" loveste chiar in fundamentele functionarii economiei de piata. Nu este nimic mai distructiv pentru incredere decat frauda si, in special, frauda realizata de elite; aceasta ii face pe oameni sa devina neincrezatori, prabuseste economiile, familiile si sistemele politice. Operand intr-un sistem fraudulos, bancile au ruinat climatul de incredere necesar economiei.William Black semnaleaza intronarea unei asa-numite "fraude controlate", la nivelul creditarii bancare. Aceasta presupune ca entitati aparent legitime sunt utilizate de anumite persoane drept arme pentru a-i frauda pe altii. Fostul oficial american descrie o intreaga serie de stimulente perverse care au functionat in cadrul companiilor financiare, astfel incat conducatorii acestora sa isi insuseasca venituri mari chiar daca periclitau stabilitatea respectivelor entitati pe termen lung. "Ei le jefuiesc, distrugandu-le, dar pleaca din fruntea acestora bogati", spune Black.Creditarea din deceniul trecut a fost marcata de frauda si a urmat o reteta clara: crestere nebuneasca a afacerilor pe seama creditelor proaste acordate unor debitori indoielnici, dar accesate la dobanzi mari. Utilizarea efectului de parghie extrem si plasarea riscurilor catre alti parteneri financiari au completat acest sistem de creditare fraudulos.Contabilitatea aplicabila bancilor permite "crima perfecta"Black afirma ca sistemul de contabilitate care este aplicat bancilor stimuleaza acordarea unor astfel de imprumuturi proaste la randamente ridicate. Dobanzile sunt incasate anterior ca profituri, pana la incasarea primelor de catre bancherii de top, pentru ca apoi creditele sa devina neperformante. "Este crima perfecta", a declarat profesorul de la University of Missouri, adaugand ca regulile contabile permit sa nu se provizioneze nimic la acordarea creditelor desi se cunoaste din profilul debitorilor ca rata falimentelor va fi mare.Perpetuarea acestui sistem si a stimulentelor perverse a permis si extinderea practicii creditelor mincinoase, acordate in baza declaratiilor false. Acestea au devenit un lucru comun, iar in intervalul 2003-2006 acestea au explodat cu 500%.Unde vigilenta pietelor nu a putut evita frauda, trebuie sa intervina legeaIn precedentele doua decenii, atat in mediul de afaceri, cat si in cel politic sau in lumea academica, a triumfat ideea potrivit careia reglementatorii nu isi mai au locul, iar pietele se autoregleaza si tind spre echilibru. Aceasta teza s-a transpus si in ceea ce priveste criminalitatea financiara: s-a impus ideea conform careia pietele sunt intr-atat de eficiente incat exclud automat fraudele contabile. Pornindu-se de la aceasta premisa a fost subestimat si riscul contractelor pe instrumente derivate unde s-a presupus ca in permanenta contrapartea are la baza calcule solide si o intelegere coerenta a realitatilor economice si financiare.Acest curent de gandire, al carui exponent reprezentativ din partea reglementatorilor a fost Alan Greenspan, presedinte al Rezervei Federale Americane in perioada 1987-2006, considera - ceea ce pare total incredibil acum - ca frauda este imposibila si bulele speculative sunt imposibile.Reglementatorii au uitat ca sarcina lor este aceea de a supraveghea si chiar au inceput sa creada ca ei, de fapt, trebuie sa serveasca industria financiara. Black aminteste de un reglementator care vorbea despre entitatile pe care trebuia sa le supervizeze ca fiind "clienti" si reafirma ca acestia trebuie asezati in drepturi pentru a-si face bine treaba intr-un sistem de credit unde frauda este un fenomen la scara larga.