Nicio solutie la criza datoriilor - 11 iunie 2012

In rastimpul de patru ani de la precedentul varf al crizei financiare nimic nu a fost reparat in economia globala, iar falsele "solutii" gasite de autoritati nu numai ca nu rezolva problemele reale, dar chiar le agraveaza, spune Charles Hugh Smith, unul dintre autorii de pe blogul Of Two Minds. Raspunsul bancilor centrale si al statelor la turbulentele financiare a fost pomparea de bani si facilitarea unor noi imprumuturi, insa aceste politici ignora cauzele reale ale crizei."Sursa instabilitatii este deopotriva vizibila si usor de inteles: prea multa datorie care nu va mai fi platita inapoi niciodata", afirma Smith, adaugand ca daca problema primordiala a economiei este aceea ca are prea multa datorie, atunci banii ieftini doar agraveaza dificultatile.Pierderile au fost realizate, de fapt, in trecut, iar acum nu pot fi depasite fara suferinta, doar prin utilizarea de artificii financiare. Banii imprumutati de state, autoritati locale, gospodarii ale populatiei si intreprinderi private au fost risipiti pe consum si alocati in investitii gresite. Acum sunt prea putine active pretioase sau colaterale pe care sa se sustina stocul datoriei. Chiar si atunci cand sub incidenta unui imprumut se afla un activ real, precum o casa goala din Spania sau un pachet de titluri de stat emise de Grecia, valoarea de piata a acestora se afla sub costul de achizitie (pe credit)."Realitatea este ca trilioanele de dolari, euro, yeni, yuani, adunate intr-o avutie-fantoma, vor disparea cand pierderile deja existente vor fi, in final, recunoscute. Toata lumea cu expunere pe economia globala va deveni mai saraca (...) atunci cand creditul se va retrage, iar procesul de deleveraging va curata trilioane de dolari, euro, yeni si yuani de avutie fantomatica", spune Smith. Fenomenul de deleveraging faciliteaza pietei descoperirea adevaratului pret al activelor aflate sub incidenta datoriilor; acestea sunt vandute cu discount, iar din diferenta de costul initial al achizitiei lor (cu bani imprumutati) rezulta pierderile.Banii ieftini nu rezolva nimic"Solutiile" de combatere a crizei de pana acum au vizat tocmai impiedicarea acestui proces natural al pietei. Dincolo de acronimele folosite pentru diversele institutii nou create si pentru programele de interventie, acestea pot fi rezumate intr-o singura definitie: relaxare monetara. Orice nume ar da creatiei de bani si apasarii ratelor de dobanda, totul se reduce la bani abundenti si usor de imprumutat cel putin pentru banci si alti jucatori favorizati, precum cumparatorii de case cu avans infim.Problema este insa aceea ca acesti bani obtinuti usor nu repara ce a fost stricat, afirma Smith. El explica: banii ieftini si lichiditatile accesibile speculatorilor si bancilor nu ajung in economie sau la oamenii de rand asa incat nu reduc datoriile si nici nu majoreaza veniturile gospodariilor populatiei, ceea ce ingreuneaza rambursarea datoriilor monumentale pe care acestia le poarta.Pana acum, aceste fluxuri de lichiditati nu au mers decat catre speculatiile cu actiuni, recuperarea bursiera din ultimii ani fiind determinata de aceasta explozie a bazei monetare. Totusi, dinamica ultimului an ne arata ca si piata de actiuni tinde sa devina imuna la stimulii expansiunii monetare.Statul, aspiratorul unor pierderi care ar trebui asumate de banciCreditul se va restrange din mai multe considerente, dar principala cauza este aceea ca nu va mai exista suficient colateral pentru acordarea de noi imprumuturi. Intr-o lume in care activele sunt aruncate in piata pentru ca actorii economici sa ramana solvabili, creditorii vor fi foarte precauti in a acorda bani pentru achizitia unor active cu preturi in scadere.Acestui comportament de piata rational i se interpun "solutiile" gasite de autoritati in lupta contra crizei. In ultimii ani, pierderile bancilor au fost preluate pe bilanturile publice. Cand statul "nationalizeaza" o banca, de fapt cumpara datorii; cum aceste datorii nu pot fi platite, guvernele, in realitate, preiau pierderi.Datoriile rele ar trebui sterse, iar creditorii privati astfel si-ar asuma pierderile insa, de vreme ce datoriile sunt transferate catre stat, pierderile vor exploda in contul contribuabililor.Este si imoral, si neeconomic. Societatea plateste dobanzi pentru datorii care nu au fost facute pentru investitii productive si nu au colateral. Banii care ar fi trebuit directionati catre noi cheltuieli de capital si pentru consum in interesul public, merg pentru plata unor categorii de creditori protejati de stat si pe care legile capitalismului i-ar fi obligat sa isi asume pierderi.Trilioanele rezultate din creditul aberant tot vor disparea pana la urma Bancile zombie sunt proprietatea statului, insa activele de pe bilanturile lor se depreciaza ca valoare, iar politica autoritatilor vizeaza acordarea unor noi credite. "Cine ar fi asa de neghiob incat sa acorde imprumuturi unor debitori necredibili pentru ca acestia sa cumpere active cu valoare in declin?", se intreaba Smith - si tot el raspunde: statul.Totusi, creditul prudent se restrange pe masura ce colateralele scad in valoare, iar simpla prezenta a creditului prostesc venit pe filiera statului nu acopera acest proces deflationist. Numarul oamenilor care asteapta cu nervozitate sa scape de activele achizitionate in trecut il covarseste pe acela al noilor cumparatori care vin cu banii rezultati din creditul prostesc.Solutia adevarata la criza creditului ar fi reconectarea riscului la consecinte si fortarea proprietarilor privati ai datoriilor imposibil de platit sa absoarba ei insisi pierderile care deja au aparut. Este un proces care presupune suferinta. "Ar fi frumos ca aceste pierderi monumentale sa fie limitate doar la elitele financiare globale, insa avutia fantomatica este larg raspandita. Trilioane de dolari, euro si yeni in active-fantoma sunt detinute de fonduri de pensii si companii de asigurari", avertizeaza Smith, adaugand ca pierderile se vor rasfrange, pe aceste canale, asupra majoritatii populatiei.